31 decembrie 2013

Nu-i cer nimic...

"Nu-i cer nimic...
Şi totuşi, dacă-ar vrea -
O, dac-ar vrea să-mi dea ce nu-i cer încă -
Ar face dintr-un lac o Marmara,
Şi dintr-un melc, un Sfinx săpat în stâncă.
Nu-i cer nimic..." – Ion Minulescu

2 decembrie 2013

Ciprian Porumbescu - Rapsodia Română

Muzica prin care Dumnezeu le vorbeşte oamenilor
Azi, Ciprian Porumbescu.

 

Nicolae Labiș, "buzduganul" generației șaizeciste

Astăzi se împlinesc 78 de ani de la nașterea poetului sucevean Nicolae Labiș, supranumit "buzduganul" generației șaizeciste de către criticul literar Eugen Simion.
Bucovina

"Totu-i alb în jur cât vezi
Noi podoabe pomii-ncarcă
Şi vibrează sub zăpezi
Satele-adormite parcă.
Doamna Iarnă-n goană trece
În caleşti de vijelii -
Se turtesc de gemul rece
Nasuri cârne şi hazlii.
Prin odăi miroase-a pâine,
A fum cald şi amărui
Zgreapţănă la uşă-un câine
Să-şi primească partea lui…
Tata iese să mai pună
Apă şi nutreţ la vacă;
Vine nins c-un fel de brumă
Şi-n mustăţi cu promoroacă.
Iar bunicul desfăşoară
Basme pline de urgie,
Basme care te-nfioară
Despre vremuri de-odinioară,
Vremi ce-n veci n-au să mai fie."

Nicolae Labiș – Iarna

10 noiembrie 2013

Photo of the Day: The Walk to the Paradise Garden (1946)

Tu ai un fel de paradis al tău
în care nu se spun cuvinte...
The Walk to the Paradise Garden (1946)
by Eugene Smith

Om liber, tu vei iubi întotdeauna marea...

“Om liber, tu vei iubi întotdeauna marea. Marea îţi e oglindă si sufletul ţi-l vezi” - Charles Baudelaire
Ivan Aivazovsky - Ship in the Stormy Sea (1858)
Paintings Gallery: Ivan Aivazovsky | Facebook

9 noiembrie 2013

Lucian Blaga, "În marea trecere" (1924)

Unde eşti astăzi nu ştiu.
Vulturii treceau prin Dumnezeu deasupra noastră.
Alunec în amintire, e-aşa de mult de-atunci.
Pe culmile vechi unde soarele iese din pământ
privirile tale erau albastre şi-nalte de tot.
Zvon legendar se ridică din brazi.
Ochi atotinţelegător era iezerul sfânt.
În mine se mai vorbeşte şi astăzi despre tine.
Din gene, ape moarte mi se preling.
Ar trebui să tai iarba,
ar trebui să tai iarba pe unde-ai trecut.
Cu coasa tăgăduirei pe umăr
în cea din urmă tristeţe mă-ncing.


Lucian Blaga, "În marea trecere" (1924)

15 octombrie 2013

Legământ, de Andreea Croitor

John Atkinson Grimshaw - The Lovers (1873)

Legământ
de Andreea Croitor

Năframa nopții cade peste noi
Spre mine te îndrepţi, iubite,
Cu ochii rătăciţi şi goi
Trezindu-mi visele-mpietrite

La pieptul fiinţei tale mă cobor
Sub murmur dulce de viori,
Cu tâmpla spijinită-n dor
Din visul ce-a născut culori

Sub pleoapa toamnei ne iubim
Și-n stele desenăm săruturi,
Când fericirea o împletim
Din amintiri şi zbor de fluturi.

13 octombrie 2013

Lucian Blaga, Poemele luminii (1919)

Vincent van Gogh - Girl in the Woods (1882)

În limpezi depărtări aud din pieptul unui turn
cum bate ca o inimă un clopot
şi-n zvonuri dulci
îmi pare
că stropi de linişte îmi curg prin vine, nu de sânge.

Gorunule din margine de codru,
de ce mă-nvinge
cu aripi moi atâta pace
când zac în umbra ta
şi mă dezmierzi cu frunza-ţi jucăuşă?

O, cine ştie? - Poate că
din trunchiul tău îmi vor ciopli
nu peste mult sicriul,
şi liniştea
ce voi gusta-o între scândurile lui
o simt pesemne de acum:
o simt cum frunza ta mi-o picură în suflet -
şi mut
ascult cum creşte-n trupul tău sicriul,
sicriul meu,
cu fiecare clipă care trece,
gorunule din margine de codru.



Lucian Blaga, Poemele luminii (1919)

10 octombrie 2013

Jorge Luis Borges (Despărţire)

Émile Bernard – Iron Bridges at Asnières (1887)
Între iubita mea şi mine se vor ridica
trei sute de nopţi ca trei sute de ziduri,
iar marea va fi o taină între noi.
Nu vor mai fi decât amintiri.
O, înserări cu care m-a învrednicit durerea,
nopţi pline de speranţa de a te privi,
câmpii pe care-mi deschid drum, cer înstelat
pe care-l prind cu privirea şi îl pierd…
Definitivă ca marmura,
absenţa ta va întrista alte înserări.

Jorge Luis Borges

2 octombrie 2013

Octombrie, iartă-mi întârzierea.

Octombrie, iartă-mi întârzierea. "Nu prea ştiu de ce-ţi scriu. Simt că am mare nevoie de o prietenie căreia să-i încredinţez nimicurile ce mi se întâmplă. Poate că-mi scriu chiar mie", ți-ar fi spus Antoine de Saint-Exupéry. Și eu. Adun toți anii ăia mulți pe care mi i-ai urat și ți-i dăruiesc cu toată bucuria de care mă știu capabilă !:)

27 septembrie 2013

Claude Monet

"Toată lumea discută despre tablourile mele şi pretinde că le înţelege, de parcă ar fi necesar să le înţeleagă, când de fapt e suficient doar să le iubească." - Claude Monet